Încă un pas în proiectul “𝐒𝐚̆𝐧𝐚̆𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐦𝐢𝐬̦𝐜𝐚𝐫𝐞”! Urmează să identificăm împreună cu profesorii și învățătorii activități care îi ajută pe copiii cu vârste între 7 și 12 ani, din 2 școli gimnaziale să creeze obiceiuri sănătoase prin mișcare și timp petrecut afară, departe de ecrane.
Cu sprijinul voluntarului OMV Petrom – Răzvan Claudiu Matei – am identificat cele 2 școli – Școala Gimnazială „ Anton Pann ” Rm. Vâlcea și Școala Gimnazială “Tudor Vladimirescu” – Pitești și ne-am pus pe treabă.
Am cartografiat hǎrțile de orientare şi am realizat achizițiile privind kiturile sportive pe care le vor primi şcolile partenere pentru a putea realiza ateliere de orientare, handbal şi jocuri active şi dupǎ ce vom finaliza proiectul.
Astǎzi vǎ prezentǎm o parte din echipa de proiect de la Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” Pitești.
Proiectul “𝐒𝐚̆𝐧𝐚̆𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐦𝐢𝐬̦𝐜𝐚𝐫𝐞” este finanțat prin „BRAVoluntar” ediția 2025 – program dezvoltat de Fundația OMV Petrom și Asociația pentru Relații Comunitare (ARC) si implementat de Clubul Copiilor Aktivi.
#Sanatateprinmiscare#BRAVoluntar#FundatiaOMVPetrom#AsociatiapentruRelatiiComunitare#ClubulCopiilorAktivi
